Va începe campania de vaccinare anti-Covid-19 la copii

Valeriu Gheorghiță a declarat că din toamna acestui an ar putea începe vaccinarea împotriva coronavirusului a copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani, cu serul produs de Pfizer, Comirnaty

Sursa foto: clujust.ro

Avem perspectiva obțierii și acordării autorizației de utilizare a vaccinurilor, în mod deosebit vaccinul Comirnaty, de la compania Pfizer, pentru grupa de vârstă 12-15, foarte probabil că în următoarele două luni va fi acordată această autorizare, ceea ce înseamnă că din toamna acestui an, din al treilea trimestru am putea să începem vaccinarea și la această grupă de vârstă. Sigur, prin aceleași criterii de vaccinare gratuită, voluntară”, a declarat Valeriu Gheorghiță, miercuri seară, la TVR.

Valeriu Gheorghiță: „Este un moment foarte bun al campaniei de vaccinare”

Valeriu Gheorghiță a ținut sa precizeze că s-a ajuns într-un moment foarte bun al campaniei de vaccinare. De asemenea a incercat să combată informațiile potrivit cărora ar fi scăzut numărul celor care doresc să se vaccineze.

Eu cred că este un moment foarte bun al campaniei de vaccinare. Astăzi au fost aproape 92.000 de persoane vaccinate. Vorbim de peste 2,8 milioane de persoane vaccinate în România, aproape 4,5 milioane de doze administrate.

În ultimele două săptămâni am dublat aproape capacitatea și ritmul de vaccinate, de la circa 50.000 la 92.000 astăzi. De aceea, eu cred că ritmul de vaccinare a crescut. În momentul de față nu este relevant câte persoane avem pe listele de așteptare, este relevant câte persoane se vaccinează pe zi și zilnic, de aici înainte avem circa 90.000 de persoane programate pe următoarea săptămână. Programările se derulează în continuare”, a adăugat medicul Valeriu Gheorghiță.

0 comentarii

Lasă un comentariu

Login

Bine ati venit! Conectați-vă la contul dvs.

Amintește-ți de mine Ti-ai pierdut parola?

Parolă pierdută