Sute de sancțiuni în ultimele 48 de ore
În cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 efectuate de către polițiștii argeșeni, au fost verificate aproximativ 4500 de persoane
În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au organizat și desfășurat 56 de acțiuni punctuale (din care 50 de acțiuni independente ale polițiștilor, 4 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și 2 acțiuni cu reprezentanți ai altor instituţii), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităților, au fost verificate 4.336 de persoane, precum și 240 mijloace de transport public în comun.
Totodată, au fost verificate 276 de societăți comerciale, din 193 de obiective sau locații de interes.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 314 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.250 de lei. Sanctiunile au fost aplicate dupa cum urmeaza:
-247 de sancțiuni, în valoare totală de 28.250 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
-33 de sancţiuni, în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/liberă circulație;
-35 de sancțiuni, în valoare de 6.000 de lei, au fost aplicate în urma unui eveniment privat.
0 comentarii