Pesta porcină motiv pentru interzicerea creșterii porcinelor in ferme proprii

Pesta porcină africane și relansarea sistemului de creștere a porcului în România, ar trebui să fie prioritățile autorităților în perioada imediat următoare, susțin reprezentanții Asociației Române a Cărnii (ARC).

Limitarea numărului de porcine crescute pentru consum propriu și interzicerea reproducerii în ferme proprii


Cred că ar trebui depuse eforturi substanțiale din partea autorităților. Atat pentru a opri răspândirea virusului pestei porcine africane, cat și pentru a relansa sistemul din țară noastră. Acest lucru s-ar putea realiza prin asumarea de către toți factorii de decizie a unei Legi a porcului. Instituirea de măsuri clare de biosecuritate la nivelul gospodăriilor populației, întreprinderea de acțiuni de conștientizare la sate asupra pericolului pe care îl reprezintă pesta porcină africană pentru economia regională și națională și măsurile pe care deținătorii de animale trebuie să le aplice pentru reducerea riscului de propagare a virusului. De asemenea, limitarea numărului de porcine care pot fi crescute pentru consum propriu și interzicerea reproducției în gospodării. Asta ar contribui la un mai bun control al mișcărilor de animale și carne și ar diminua piața neagră„, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Tănase, director executiv ARC

Conform ANSVSA, în România erau active 345 de focare de pesta porcină africană (PPA).

Poate că la prima vedere unele dintre aceste măsuri au caracter nepopular. Noi considerăm că sunt unica soluție ca România să nu se transforme într-o nouă Sardinia, cu implicații socio-economice pentru decenii de acum încolo„, a adăugat Dana Tănase.

Potrivit sursei citate, producția autohtonă de carne de porc a înregistrat un declin în ultimii doi ani. Motivele principale fiind evoluția pestei porcine africane și restricțiile impuse în ceea ce privește mișcarea porcinelor.

Iulie 2017 reprezintă momentul în care au fost semnalate primele focare de pesta porcină africană. Pe fondul evoluției, în anul 2018, producția de carne de porc a fost cu 2,6% mai mare decât în 2017. Extinderea rapidă a bolii, atât la porcii domestici, cât și la mistreți, a condus la declinul producției de carne de porc cu 4,8% în 2019 „, a explicat reprezentantul ARC.

Pesta porcină este motivul pentru care exporturile au fost sistate

Pesta porcină africană a condus practic la închiderea exporturilor de carne proaspătă de porc. În anul 2018 a avut loc o scădere accentuată a exporturilor, de aproximativ 42%. Aceasta a fost și mai abruptă în 2019, comparativ cu anul anterior, de până la 61%, ca în 2020 să mai scadă cu încă 49% față de 2019. Practic, în momentul de față, nici măcar nu mai putem exporta carne de porc . În contextul scăderii producției de carne importurile au crescut, în 2018, cu aproape 50% mai mult față de 2017. Acestea au crescut în 2019 cu 6,63% mai mult față de anul anterior„, a conchis Dana Tănase.

0 comentarii

Lasă un comentariu

Login

Bine ati venit! Conectați-vă la contul dvs.

Amintește-ți de mine Ti-ai pierdut parola?

Parolă pierdută