Un nou partid pe scena politică românească

Un nou partid își face loc pe scena politică românească.

Avocatul Sorin Sabău din municipiul Reghin anunţat înscrierea în registrul partidelor politice de la Tribunalul Bucureşti a formaţiunii Uniunea Naţiunii Române (UNR). Formațiunea are orientare de centru-dreapta şi o doctrină naţionalistă moderată patriotică.

Uniunea Naţiunii Române este primul partid de după anul 1919 care are sediul central în Ardeal, respectiv la Reghin. Înfiinţat într-o constituantă, în noiembrie anul trecut, materializată în ianuarie, în acest an, am depus cererea la Tribunalul Bucureşti pentru înscrierea în registrul partidelor politice.

Procedura a decurs foarte bine, s-a admis cererea de înscriere în registrul partidelor politice. Este un partid de întindere naţională, cu o organizare total nouă, este original, un partid de centru-dreapta, cu o doctrină naţionalistă moderată patriotică, un patriotism în context european, fiindcă aşa se numeşte Uniunea Naţiunii Române (UNR) în ideea că va fi Uniunea Naţiunilor Europene. (…)

Am urmat toate procedurile pentru a crea un nou partid

Cererea de dobândire a personalităţii juridice a fost făcută de trei membri. Am încercat să formăm un statut şi un program politic uşor de lecturat pentru a ni se vedea clar intenţiile. (…)

Am urmat toate procedurile, inclusiv anunţul pentru care cei care ar avea ceva de contestat, să poată să facă opoziţie”, a declarat, pentru AGERPRES, co-fondatorul UNR, Sorin Sabău.

Potrivit acestuia, UNR doreşte ca patriotismul pe care îl promovează să se manifeste în sensul dezvoltării economico-sociale a ţării şi eliminarea diferenţelor economice dintre Estul şi Vestul Europei, în perspectiva unei structuri statale unitare europene.

0 comentarii

Lasă un comentariu

Login

Bine ati venit! Conectați-vă la contul dvs.

Amintește-ți de mine Ti-ai pierdut parola?

Parolă pierdută