Varianta de ocolire Pitești Vest tot mai aproape de realizare

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, împreună cu Ministerul Transporturilor, au semnat recent contractul de finanțare pentru „Varianta de Ocolire Pitești Vest”.

În ianuarie anul acesta a fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Prefezabilitate și a Studiului de Fezabilitate pentru “Varianta de Ocolire Pitești Vest”. CNAIR a încheiat un contract cu firma TPF Inginerie SRL București, pentru suma de 2.732.885 lei, fără TVA.

Durata contractului este de 17 luni. Rezultatele așteptate ale proiectului sunt: Realizarea studiului de prefezabilitate (Faza I); Realizarea studiului de fezabilitate (Faza a II-a); Întocmirea documentației suport și asistență tehnică acordată beneficiarului pentru depunerea și aprobarea aplicației de finanțare; Asigurarea asistenței tehnice necesară beneficiarului în perioada întocmirii documentației.

Perioada de implementare a proiectului este de 19 luni, respectiv între 1 ianuarie 2021 și 31 iulie 2022. La acesta se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea contractului de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 3.408.262 de lei, din care: 85% contribuția Uniunii Europene – 2.449.202 lei și 15% contribuția proprie – 432.212 lei. P

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Obiectiv specific 2.2 – Apel de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere – proiecte noi de investiții.

sursa: arenacontruct.ro

0 comentarii

Lasă un comentariu

Login

Bine ati venit! Conectați-vă la contul dvs.

Amintește-ți de mine Ti-ai pierdut parola?

Parolă pierdută