Slujba de Înviere și restricțiile de Paște

Slujba de Înviere va fi oficiată cu credincioșii în aer liber, a conform celor spuse de premierul Florin Cîțu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, îl contrazice însă. Acesta argumentează că, așa cum prevede și hotărârea de guvern, oamenii vor putea asista la sluba de Paște în interiorul bisericii. Numărul persoanelor va fi limitat, în funcție de spațiu.

Cîțu despre cum se va desfășura slujba de Înviere: „Afară, cu distanțare”.


Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a replicat, la Digi24, pe marginea declarației premierului. Acesta a spus că „de obicei, reflexul e în această perioadă să transmiți un răspuns cu accent spre exterior”.

Vă aduc aminte de HG nr 432 din 8.04.2021 în care sunt stipulate precis toate elementele privitoare la desfășurarea slujbelor religioase. Din acest motiv, Cancelaria Sfântului Sinod a emis deja îndrumări foarte riguroase cu privire la desfășurarea acestor slujbe„, a afirmat Vasile Bănescu.

Acesta a explicat cum decurge fiecare etapă în parte a slujbei.

Slujba de Înviere are o primă parte, la care credincioșii participă în număr mai mare, care se desfășoară afară.

După care, o parte din credincioși se retrag spre case. Cei care vor rămâne vor sta fie în curtea bisericii, unde vor fi locuri foarte exact marcate, fie în interior. Numărul persoanelor din interior va fi limitat, conform spațiului disponibil„, a spus reprezentantul Patriarhiei.

Oricum slujbele din perioada Sfintelor zile, mă refer la Săptămâna Sfintelor Patimiri, Deniile, toate acestea se vor desfășura cu preponderență în exterior, sperând că și vremea va fi foarte bună„, a adăugat Vasile Bănescu.

Prevederile din HG din 8 aprilie

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

În perioada 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-05.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

0 comentarii

Lasă un comentariu

Login

Bine ati venit! Conectați-vă la contul dvs.

Amintește-ți de mine Ti-ai pierdut parola?

Parolă pierdută