Motociclist accidentat grav
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 53 de ani, din Câmpulung, care conducea o motocicletă pe DN 73, din direcția Pitești către Câmpulung, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi dezechilibrat, căzând pe carosabil.
În urma evenimentului, motociclistul a fost preluat inconștient de către echipajele medicale.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
0 comentarii