Ministerul Sănătății anunță că tulpina indiană a fost confirmată în România
Ministerul Sănătății anunță că o tulpină indiană a coronavirusului a fost confirmată în România la un muncitor indian din Colonia Bod din județul Brașov, însă, potrivit INSP, varianta identificată diferă de cea care ar fi generat situația epidemiologică actuală din India.
Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.
„INSP a fost informat în această dimineață asupra faptului că un laborator de analize din orașul Sf. Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună. La data recoltării, 26.04.2021, cazul era simptomatic (tuse), cu formă clinică ușoară. Persoana s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere. Conform INSP, varianta menționată diferă de cea identificată inițial de PHE England care ar fi generat situația epidemiologică actuală din India”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
DSP Brașov a demarat de urgență o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, și a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod, fiind vorba despre forme clinice ușoare, precizează sursa citată.
0 comentarii