Programul Rabla pentru electrocasnice începe vineri
Programul Rabla pentru electrocasnice va începe în data de 14 mai. Bugetul alocat este de 75 de milioane de lei, fiecare domeniu de electrocasnice va avea propriul buget.
Pe 14 mai începe Rabla pentru electrocasnice”, a anunțat ministrul Tanczos Barna, joi seara, la Digi24.
„Regula de bază este, în primul rând, să subvenţionăm schimbarea aparaturii electrocasnice care consumă cel mai mult în casă. Frigiderul, maşina de spălat rufe, maşina de uscat rufe. Sunt cele trei cu care pornim” , a spus Tanczos Barna.
Prima săptămână o să fie de înscriere pentru toţi cetăţenii care doresc să participe în program. La o săptămână după, porneşte partea programului pentru cele trei componente. Aici sunt incluse maşini de spălat rufe (și mașinile de spălat vase intră în program), mașini de uscat rufe şi frigidere, a explicat ministrul mediului.
„Alocăm sume pentru fiecare componentă separat, astfel încât să nu ne trezim, cum s-a trezit ministerul acum doi ani, cred, că 40% sau 60% din bani se duc pe televizoare”, a continuat acesta.
Inițial, Rabla pentru electrocasnice trebuia să înceapă în 15 decembrie 2020. Programul a fost amânat din cauza insecurității cibernetice.
Persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, cu eficiență energetică clasa A++ și A+++, dacă predau echipamente electronice vechi.
0 comentarii